Ma dor stramosii, de Patrice van Eersel, Catherine Maillard - Publisol.ro

Ma dor stramosii, de Patrice van Eersel, Catherine Maillard

41,80 lei
44,00 lei
41,80 lei

„Mă dor strămoşii“ prezintă o colecţie de interviuri cu prestigioşi reprezentanţi ai unui important curent în psihoterapie: psihogenealogia.
Punctul de plecare al acestei orientări este descoperirea faptului că o parte semnificativă a nevrozelor şi problemelor cu care ne confruntăm repetă nevrozele şi problemele altor membri ai familiei – părinţi, unchi, bunici sau chiar strămoşi mai îndepărtaţi.


În ce măsură iubirile, revoltele, deznădejdile vieţii noastre repetă trăirile şi alegerile înaintaşilor noştri?
Unul dintre cazurile de vindecări este edificator: un pacient avea de multă vreme tulburări respiratorii grave, de care nu l-a putut vindeca niciun medic. În cursul unei ședințe de psihogenealogie, a aflat că bunicul său a murit în Primul Război Mondial, sufocat în tranșee din cauza gazelor toxice folosite de germani.

Din acel moment, boala sa respiratorie a dispărut.
Conştientizarea faptului că printr-o fidelitate inconştientă faţă de familia de origine putem face alegeri care nu ne aparţin întru totul este o descoperire eliberatoare. Nu suntem condamnaţi să repetăm vieţile părinţilor şi bunicilor noştri. Avem libertatea de a alege.

-  Numar pagini: 184, Dimensiune: 13X20

Vânzător: Philobia
SKU: 9786068560007
Disponibilitate: În stoc
Autor: Patrice van EerselCatherine Maillard

S-ar putea sa iti placa

Le-ai vazut recent