De 1 iunie, La mulți ani! Booksaveur.com te invită în lumea cărților pentru copii
Am citit și am dat mai departe, generație după generație, minunile scrise de Jules Verne, Mark Twain sau Petre Ispirescu... Este greu de imaginat ce ar fi orice copilărie fără cărțile ei.
Cărțile pentru copii sunt magice. Nemuritoare, fermecătoare, pilduitoare, camarazi excepționali, companioni care nu se întristează niciodată, prieteni care nu trădează, inimi care nu părăsesc.
Cărțile pentru copii sunt universuri accesibile pentru noi toti - oamani mari sau copii! Explorabile în fiecare detaliu, magice în fiecare personaj, aceste povești susțin în fiecare zi milioane de inimi mici cu sentimente mari. Cărțile pentru copii sunt comori. Nimic nu se poate compara cu ceea ce edifică într-o minte în formare o poveste cum este „Micul prinț” sau desfășurătorul „Amintirilor din copilărie”.
La Booksaveur avem o mare pasiune pentru cărți și, în special pentru cărțile pentru copii. Avem grijă ca oferta noastră să fie echilibrată, așa că o să găsiți la noi și cărți pentru copii educative și cu activități, precum Colecția „Taie, îndoaie, lipește!”, dar și cărți pentru micii pasionați de jocuri precum Minecraft sau Lego.
Avem la booksaveur.com chiar și o carte - „The rapping astronaut”, scrisă de un copil minunat - Sonia Marta (fotografia artiicolului este preluata de pe coperta cartii ei, ilustrata de Ioana Rusu!
Cărțile pentru copii sunt daruri fără preț. Bucuria cu care cei mici desfac, cu mâinile lor rapide și dibace, ambalajul din spatele căruia zâmbește o carte de colorat sau așteaptă să fie deslușite aventurile „celor trei purceluși” este neprețuită.
Cărțile pentru copii sunt un fel atipic de profesori, acele povești care educă prin exemplul propriu al unor personaje ce trăiesc și „predau” pentru că le iubesc și le caută copiii. Nimic nu mai este la fel în lumea eroilor din mintea celui mic după ce se delectează cu „Legendele Olimpului”.
Cărțile pentru copii sunt o componentă majoră a vieții de fiecare zi a celor mici. Simpla trecere de la o pagină la alta, acele fermecătoare momente când omul mic cere omului mare să se întoarcă la un capitol anterior care i-a plăcut este măsură, luminițele din ochii micului cititor care descoperă cum se descurcă „Alice în Țara Minunilor”, toate acestea sunt un puls creativ și formativ major, care nu poate fi înlocuit cu altceva în mintea și sufletul copiilor.
Alături de capacitatea uluitoare a cărților pentru copii și a cititului de a îmbogăți fantastic vocabularul și capacitatea de învățare a copiilor, cartea care li se adresează este aidoma jucăriei preferate, aproape o ființă menită să le fie aproape, să le ofere entuziasm sau alinare, să le ia mintea de mână și să le-o ducă hai-hui, acolo unde nu există limite și unde imaginația tuturor copiilor abia așteaptă să ajungă.
Descoperă și tu universul copilăriei prin cărțile Booksaveur. Și pentru că suntem în preajma zilei de 1 Iunie, le spunem La mulți ani tuturor copiilor și ne dorim să ne aducem aminte împreună și peste ani de lecturile copilăriei.