Să descoperim împreună povestea Maicii pline de iubire care a schimbat lumea - o poveste despre credință, curaj și iubire, care a fost transmisă din generație în generație. O poveste sfântă care a rămas vie în inimile oamenilor de-a lungul secolelor.
Alături de Părintele Necula pășim împreună în pelerinaj printre reperele vieții Maicii Domnului, unde puterea credinței și dragostea necondiționată devin călăuzele unei călătorii de neuitat.
Este o poveste dedicată celor mici, dar care ascunde în ea înțelepciunea și frumusețea ce pot atinge inimile tuturor.
Povestea fecioarei aleasă să ducă în brațe lumina și întunericul lumii!
Povestea Maicii Domnului este o comoară a credinței și iubirii, familiară celor din toate colțurile lumii. Maria, o tânără simplă, a primit o veste divină de la îngerul Gabriel, anunțând că ea va aduce pe lume Fiul lui Dumnezeu. Cu credință și curaj, Maria a acceptat această misiune divină.
Însă viața Maicii noastre a fost mult mai complexă decât am putea crede. Cine a fost Ea înainte de a fi aleasă drept Maica Domnului? Care a fost viața Ei după ce Mântuitorul a Înviat și s-a ridicat la ceruri? Care sunt principalele evenimente din viața Sa?
Prin harul său literar, Părintele Necula reușește să contureze, pe înțelesul copiilor, cele mai relevante fapte din viața Fecioarei Maria, evidențiind nu doar evenimentele, ci și esența și însemnătatea lor spirituală, în timp ce ilustrațiile transpun în cel mai frumos mod cuvintele pline de sens.
Viața Maicii Domnului este mereu sub ochii noștri, asemenea vieții Domnului Iisus Hristos Cel Înviat, sub ochii noștri. O zărim în minunile din care ne hrănim credința, nădejdea și dragostea. Fără de viețile lor, viețile noastre greu și-ar afla bucurie. Ei sunt Bucuria noastră. Iar Maica Domnului ne privește și ne încurajează din fiecare icoană în care își poartă Pruncul și ni-L dăruiește ca Mântuitor. Nu-i refuzați Darul! - Părintele Necula
De ce au copiii nevoie de învățămintele acestei povești?
Fie ca povestea fascinantă a Maicii pline de iubire să ne ghideze, indiferent de vremuri, lăsând o amprentă divină în inimile noastre.
Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!