Cu TESTE CU DICHIS. Antrenament pentru EVALUAREA NAȚIONALĂ – clasa a IV-a elevii vor putea începe călătoria în lumea fascinantă a poveștilor și a matematicii.
Pe parcursul primei părți a cărții, în cadrul testelor pentru Limba română, elevii se vor reîntâlni cu personaje cunoscute de ei din diverse opere literare: devotatul și respectatul Bursuc, împreună cu Broscoiul și toți prietenii lui din romanul „Vântul prin sălcii”, naufragiații „Insulei misterioase” sau prichindeii Habarnam, Știetot, Glonțișor, Zăpăcilă, Gogoașă și Peticel din Orașul Florilor, proaspăt reîntorși din renumita lor călătorie în balonul cu aer. Vor păși însă și pe urmele istoriei patriei noastre alături de un mare domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare, sau vor afla despre unele dintre frumusețile României de astăzi, pe care autoarele îi îndeamnă să le descopere în itinerarele lor viitoare….
În a doua parte a cărții, în cadrul testelor de Matematică, elevii vor face cunoștință cu personalități reprezentative pentru istoria și cultura României: Constantin Brâncuși, Regina Maria, Dan Barbilian, Iolanda Balaș, George Enescu, Maria Tănase, Nicolae Tonitza, Virginia Andreescu, Carol Davila, Ana Aslan. Rezolvând problemele și exercițiile propuse, vor afla informații noi, interesante și captivante despre fiecare dintre acestea. Personalitățile alese le pot fi acestora modele de viață prin felul în care și-au urmat pasiunile, prin acțiunile lor puse în slujba oamenilor, dar și prin ceea ce au lăsat în urma lor.
La finalul fiecărui test, copiii vor fi răsplătiți cu surprize care le vor provoca gândirea, logica și imaginația în cel mai plăcut mod.
Pe tot parcursul cărții elevii sunt însoțiți de haiosul Costel Bondărescu, zis și Costică, un bondar puțin matematician, puțin filolog, muzician, poet, sportiv, pictor... Acesta îi va ajuta să înțeleagă la ce folosesc matematica și limba română în viața de zi cu zi, sau cum să culeagă informațiile utile exact cum culege el nectarul din flori.
Cartea conține 10 teste de Limba română și 10 teste de Matematică, care respectă întocmai modelele de subiecte propuse de Ministerul Educației la Evaluarea Națională pentru clasa a IV-a.
Caracteristici:Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!