Eşti preocupat de cât de bine te descurci?
Eşti îngrijorat că nu te descurci atât de bine pe cât îţi doreşti?
Invidiezi succesul celor din jurul tău?
Pe toţi ne preocupă ce spun ceilalţi despre noi. Cu toţii ne dorim să reuşim şi ne temem de nereuşite. Într-o mai mică sau mai mare măsură, de cele mai multe ori ruşinaţi, în intimitate, cu toţii suferim de anxietatea provocată de imposibilitatea de a atinge statutul droit.
Pentru prima dată, Alain de Botton dă un nume acestei stări universale şi îşi propune să-i investigheze originile şi potenţialele soluţii. Apelează la istorie, filozofie, economie, artă şi politică şi dezvăluie felurile ingenioase prin care cele mai puternice minţi au depăşit aceste griji. Rezultatul este o carte nu doar interesantă şi incitantă, ci cu adevărat înţeleaptă şi practică. Este o carte despre anxietate şi statut.
Alain de Botton
Romancier, eseist şi jurnalist, Alain de Botton s-a născut în Zürich, Elveţia în 1969, iar în prezent trăieşte în Londra. Cărţile sale, considerate drept o “filosofie a vieţii de zi cu zi” au devenit bestselleruri în 30 de ţări. Este producător şi realizator a mai multor programe de televiziune. În august 2008 a fost unul dintre membrii fondatori ai unei instituţii de învăţământ în centrul Londrei, care promovează o nouă viziune asupra educaţiei – The School of Life.
Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!