Te-ai întrebat vreodată de ce ai un creier? Neurocercetătoarea Lisa Barrett spulberă miturile cu privire la pata aceea mare și gri pe care o ai între urechi. În șapte scurte eseuri (și o poveste de-o șchioapă despre cum au evoluat creierii), această carte subțirică, simpatică și accesibilă îți dezvăluie câteva lecții revelatoare culese din linia întâi a cercetărilor în neuroștiințe.
„Lisa Feldman Barrett e pionieră în neuroștiințe și una dintre cele mai fervente dintre gânditorii preocupați de minte din prezent. Pregătește-te să fii dat pe spate”
Adam Grant, autorul cărților Originalii și A da și a lua
„O perspectivă inteligentă și fermecător de nonșalantă asupra lucrurilor pe care cei mai mulți dintre noi au impresia că le știu despre creier, fără să le știe de fapt.”
Daniel Gilbert, autorul cărții În căutarea fericirii
„Șapte lecții și jumătate despre creier se citește ca un roman – unul al cărui personaj principal e fiecare dintre noi. Într-o proză inedită și vioaie, Barrett ne oferă o înțelegere profundă despre ce sunt creierii, cum funcționează și cum sunt programați, cum reușesc să creeze «realitatea» pe care o experimentăm și cum produc, în fond, gândurile, emoțiile și faptele noastre. Citește această carte! Vei ști mai multe despre tine însuți și despre întreaga ta specie.”
Leonard Mlodinow, autorul cărții The Drunkard’s Walk
„Barrett scrie cu o minte de cercetătoare și cu o inimă de povestitoare. O lectură obligatorie pentru orice persoană care posedă un creier.”
Helen S. Mayberg,
profesoară neuroștiințe la Ican School of Medicine at Mount Sinai
,,Am scris această carte de scurte eseuri informale pentru a te intriga și a te delecta. Nu e o lecție exhaustivă despre creier. În fiecare eseu sunt prezentate câteva informații științifice prețioase despre creierul tău, pe care le vom analiza, pentru a înțelege ce ne pot dezvălui ele despre natura umană. De preferat e să le citești în ordinea în care apar în carte, însă pot fi citite și aleatoriu.
...
Sper că îți va face plăcere să afli ce găsește un neurocercetător fascinant în privința creierului tău și cum o masă de aproximativ 1,36 de kilograme te face să fii om. Aceste eseuri nu îți sugerează ce părere ar trebui să ai despre natura umană, însă te invită să te gândești la ce fel de om ești sau îți dorești să fii.”
LISA FELDMAN BARRETT
Despre autor:
LISA FELDMAN BARRETT este profesor de psihologie la Universitatea Northeastern, cu stagii la Harvard Medical School și Massachussetts General Hospital în psihiatrie și, respectiv, radiologie. A fost recompensată cu Director’s Pioneer Award, distincție oferită de NIH (Institutele Naționale de Sănătate), pentru cercetările sale inovatoare în domeniul mecanismelor neurofiziologice ale emoției.
Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!