„Am scris așa cum nu scrisesem nicio dată, aproape încontinuu. Am
scris și 10-12 ore legat, am scris în fiecare secundă pe care am
putut-o elibera de altceva, iar când nu am scris, m-am gândit la
scris. Când am încheiat, mi-am dat seama că trăisem o formă de
transă, că nu îmi aminteam mare lucru din perioada care trecuse,
că nu făcusem curat în casă (OCD-ul meu cel mai pronunțat), că
nu locuisem decât în cartea aia. Asta." PETRONELA ROTAR
„O carte de o sinceritate brutală, unde niciun sentiment, nicio
trăire, nicio faptă nu rămân nedisecate și neexpuse privirii
cititorilor. Dar ceea ce impresionează cel mai mult este capacitatea
Petronelei Rotar de a răsfrânge și asupra lor complicațiile și
nesiguranțele personajelor din carte, provocându-i la o
introspecție adâncă în urma căreia rămâne întrebarea: Oare eu
cât am fost, cât sunt de orb? Indiferent de gradul de empatie sau
respingere pe care îl ai fața de personaje, romanul acesta devine
mai devreme sau mai târziu o poveste personală, pe care fiecare
cititor o modelează mai mult sau mai puțin conștient. Nu e de
mirare că, la final, simți că ai citit o carte despre tine, în
care chiar dacă nu te-ai regăsit cu totul, te-ai simțit parte din
poveste." CAMELIA CAVADIA
„Ca o disecție făcută pe viu, cartea Petronelei este construita
în jurul revelației dureroase că, deși ne ascundem sub un munte de
mecanisme de apărare cotidiene, de noi înșine nu avem unde să
fugim." ANCA MIZUMSCHI
„Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul ca ea
tratează literatura ca pe o problemă personală. Una directă,
intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în
literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine
complicațiile cele mai intime și mai chinuitoare ale vieții tale
personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge
la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de
generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind
despre abuz și violența și rezistență în fața lor, e și cea de
față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele
abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă." RADU VANCU
„Nu știu ce-nseamnă să nu vezi cu ochii, dar știu ce-nseamnă
să-ți orbești inima, cu tot sângele ei, să-i dai peste gura
instinctului care urla „Nu!", să-ți înveți mintea să-ți
justifice drumul în jos. Această carte mi-a spart în față o
oglindă și m-am văzut bucăți în toate cioburile ei (…) Ca să
te-ntorci la tine, ca altă cale nu e, iubește-te-n fărâmă,
deschide pleoapa ei, cum zice Petronela în cartea asta pulsândă,
răvășitor de necesară…" ANA BARTON
PETRONELA ROTAR (născută în 1977, Brașov) este scriitoare,
psiholog și blogger. A fost jurnalist vreme de 18 ani, lucrând ca
reporter, editor și prezentator la ProTV, Antena 1, Realitatea.
Blogul ei, petronelarotar.ro, este unul unde spune lucrurilor pe nume,
din suflet, cu curaj și fără perdea. Petronela are doi copii și
în prezent se pregătește să devină psihoterapeut. Petronela Rotar
a debutat în 2014 cu un volum de poezie, , și a publicat de atunci
încă șase cărți, fie poezie, fie proză scurtă, fie roman, cea
mai recentă, , apărând în 2019. este primul ei roman, publicat
prima dată în 2017 și devenit rapid cea mai vândută carte a
anului. Aceasta este ediția a doua, revizuită.
DETALII:
Autor: Petronela Rotar
Data aparitie: 22.11.2021
An aparitie: 2021
Format: 130 x 200 mm
Tip coperta: Broșată
Numar pagini: 240
Traducator:
Ilustrator:
Modalitatea generală de livrare este în sistem de curierat prin firmele de curierat cu care avem contracte încheiate, în limita zonelor acceptate de către firmele de curierat.
Livrarea va fi considerată încheiată în momentul predării produselor de către publisol.ro către Transportator.
Produsele călătoresc pe riscul Clientului, chiar și în cazurile în care comanda este adresată unui alt destinatar, transferul riscurilor fiind efectuat la momentul predării coletelor către Transportator la livrare.
Clientul are obligația să verifice starea produselor livrate și să formuleze rețineri pe documentul de livrare (AWB, Aviz de însoțire a mărfii, Factura Fiscală s.a) sau prin scrisoare recomandată cu aviz de primire către publisol.ro. în termen de 72 de ore de la livrarea produselor.
În caz contrar, nu vor putea fi începute demersurile de rambursare către Transportator.
În caz de neconformitate a produselor sau de viciu aparent, Clientul are la dispoziție 14 zile de la recepția acestora pentru a depune o reclamație către publisol.ro. Reclamația poate fi formulată în scris și transmisă prin fax / email / poștă.
Dupa acest termen, produsele livrate sunt considerate conforme și exceptate de orice viciu aparent.
Termene de livrare
În cazul plății prin card de credit sau card de debit, comenzile sunt expediate în ziua următoare validării online. Comenzile validate vineri sunt expediate în ziua de luni următoare, cu excepția deschiderii excepționale sâmbătă mai ales în decembrie. Comenzile validate sâmbătă și duminică sunt expediate marti.
Termenele de livrare obișnuite (în afara perioadelor de Sărbători) sunt între 24-72 ore lucrătoare
În perioada Sărbătorilor aceste termene, date doar cu titlu informativ, pot suferi modificari care vor fi anunţate în prealabil clientului.
Data limita de livrare
În cazul în care produsele comandate nu au fost livrate în termen de 15 de zile de la data recepției de către publisol.ro a comenzii complete împreună cu plata integrală a acestora, pentru orice alt motiv decât Forța Majoră, vânzarea va putea fi anulată la cererea clientului. Sumele plătite de către Client îi vor fi restituite in termen de 10 zile lucratoare de la reprimirea produselor la sediul firmei.
Termenele de renuntare
Aveți la dispoziție o perioadă de 14 zile de la primirea produselor dvs. pentru a vă exercita dreptul de renunţare de la publisol.ro fără a trebui să justificați motivele sau să plătiți o penalizare.
Dacă vă exercitați dreptul de renuntare în perioada menționată mai sus, vă rugăm să contactați serviciul nostru pentru clienți. Vom rambursa produsul (produsele) în cauză în termen de 30 de zile de la solicitarea dvs. Costurile de expediere și returnare sunt responsabilitatea cumpărătorului.
Returnările se vor face în stare originală și vor fi complete (ambalare, aviz ...) la adresa de returnare: Piața Presei Libere nr. 1, corp A3-A4, Et. 1, 077067 București, Romania
Nu vom accepta returnări de produse care au fost deschise sau a căror ambalare a fost deteriorată. Nu se acceptă returnarea sau înlocuirea produsului pentru produsele cu termene mai lungi sau pentru toate produsele după data de expirare. În cazul în care aceste produse vor fi în continuare returnate, acestea nu vor fi rambursate în nici un fel.
Pentru detalii suplimentare, va rog contactati-ne la
Mergi la check-out si alegi optiunea de plata prin Netopia
In pasul urmator alegi optiunea Rate online cu card de debit prin Oney și numărul de rate dorit (adica 3
rate sau 4 rate prin Oney)
Completezi pagina cu informatiile solicitate
Apoi esti redirectionat in pagina de plata Oney, unde trebuie sa introduci datele personale & cele ale
cardului.
MENȚIUNI LEGALE Soluțiile de Creditare Oney sunt disponibile exclusiv pentru produsele și
serviciile vândute online și sunt valabile pentru un credit de minimum 450 Lei și maxim 12000 Lei.