Oracolul faimos al marilor iubiri romantice, legendare, de Editura Ganesha

89,78 lei
94,50 lei
89,78 lei
Am petrecut atât de mult timp râvnind după iubire, simțind cum ne scapă printre degete, și iată că, de fapt, ea a fost dintotdeauna in fața noastră drept cel mai frumos aspect din lume. Gradat ne dăm seama că ea este aici, este evidentă, este accesibilă. Nu mai este acel sac imens de confuzii in care se amestecau așteptările noastre romantice și pasiunile cele mai deșarte. Putem sorbi incontinuu această prezență a iubirii din noi și din jurul nostru, până când ajungem să fim beți de fericire. in miezul acestor mistere acționează un fel de magie extraordinară. Pătrundem intr-o lume a entuziasmului, a ascultării interioare și a imbrățișărilor necontenite.  Cuvântul „iubire“ – in toate aspectele sale umaniste și responsabile – sună astăzi ca un angajament individual și colectiv, căruia pare să fie imposibil să i se reziste. Geloși pe ceea ce nu avem, lacomi și invidioși, temători să nu pierdem ceea ce avem, suntem invitați să ne transformăm comportamentul, să devenim mai deschiși, mai sensibili, mai blânzi, cu alte cuvinte, să fim mai indrăgostiți. Iubirea reprezintă o nevoie vitală pentru echilibrul nostru fizic, psihic și spiritual. Tocmai de aceea, lipsa de iubire pare să fie cauza multor suferințe. Iubirea – in calitatea ei de forță creatoare – deține cheia pentru numeroase probleme.
Vânzător: Editura Lambodar
SKU: 9786068742878
Disponibilitate: În stoc
Autor: Editura Ganesha

S-ar putea sa iti placa

Le-ai vazut recent