„Mi-am dat seama, în timp ce scriam cartea asta, că ea s-a născut
dintr-o uimire și dintr-o inadaptare. Stau, ca un copil crescut de
lupi, găsit din întîmplare și adus în jungla societății, și
mă uit cum atît de mulți oameni aleargă fără zăbavă după
excepțional, după extraordinar. După . Și-n goana asta,
se-ndepărtează din ce în ce mai tare unii de ceilalți, pentru că
fiecare vede-n felul lui . E greu de tradus în bătăile de inimă
ale aproapelui. Dar cu cît omul aleargă mai tare spre excepțional,
cu atît bucuria se-ascunde de la fața lui. Apoi, orice mică
reușită a devenit sau . Poate pentru că omul are nevoie, în fuga
lui cea mare, să-și presare drumul cu stele. Nu din alea obișnuite,
că-s greu de cules. De fapt, imposibil. Unele mici, din chirpici. Ce
lume mare! Numai bună să fie iubitoare. Dar ca să fie, are de
(re)găsit tandrețea." ANA BARTON
„Ophanim nu e tocmai cel mai prietenos nume din lume. Rezonanțele
biblice și ecourile de început și temelie de lume nu-s chiar o
mîngîiere, de multe ori, iar personajul care dă numele romanului
Anei Barton nu constituie o excepție. Un super-erou altfel, , cu o
super-putere specială, e un personaj botezat sub numele unui dar și
hărăzit zodiei altuia, neinvocat, neghicit. Dar nu mai puțin greu
de dus. Ophanim e timp conjugat în poveste, o intersecție a vocilor
în care se revarsă și se caută mai multe generații, e simțul
hiperdezvoltat care le cuprinde, le trăiește și, mai ales, le
numește pe toate. O ureche supradimensionată și o voce-oglindă,
Ophanim își povestește propriul drum, drum al unui destin aflat sub
semnul excepționalului și totuși nu mai puțin uman, ca orice merge
spre întregire, ca orice ființă care-și caută sensul. O
scriitură originală, ce simte carnea cuvintelor și viața din
spatele lor, puternic ancorată în realitatea zilelor noastre, la
care se uită printr-un filtru magic, acoperind și descoperind
deopotrivă, jonglînd cu textul în mai multe registre, pe măsură
ce-și desfășoară ițele. nu este doar romanul unui personaj
atipic, ci și al revrăjirii lumii în care trăim și căreia îi
aparținem." NORA PAVEL
„Cuvintele goale sînt ca niște cămăși albe la uscat, pe
sîrmă, la soare și la vînt. Ori uitate în ploaie și în ger.
Miros a ele însele și-un pic a pămînt. Dar le ia omul și le
plimbă prin gură, prin gît, le trage-n piept, le mestecă bine,
le-nghite, le metabolizează, le excretă sau le transpiră, le
regurgitează sau le scuipă, le tăvălește prin ambrozie și
nectar, prin smirnă și tămîie, prin pesmet și prin ou, prin
mălai cu sare, prin țărînă și prin bălți cu mormoloci, prin
plîns, rîs, oftat și cruce, prin el și prin alții, și le dă
drumu-n lume, așa, tăvălite, vinete pe mîini și pe picioare,
machiate dacă le trimite la baluri sau la-ntîlniri de afaceri ori
de-o brumă de nesingurătate, le spală și le piaptănă, le dă cu
parfum, le dă două palme, să fie roșii-n obraji, natural, ce
dracu’, și-apoi, ostenit, fără suflu, omul se culcă pe
dușumeaua din inima lui, pe cuvintele goale, nebăute, nemîncate,
care trăiesc de-a valma și n-au văzut încă lumina zilei și
întunericul nopții, n-au văzut alți oameni în afara stăpînului
lor, care nici nu le cunoaște încă."
ANA BARTON s-a născut într-un miez de iarnă cu ger năprasnic și
omofor de zăpadă. Iubește cuvîntul și tăcerea, familia și
prietenii, rujul roșu-mac, apa minerală, lămîile și frunzele
proaspete de mentă, pisicurile, cățelurile, viezurii melivori,
urangutanii și pinguinii, să frămînte aluat, să danseze pînă la
epuizare, cerneala și stilourile, psalmii și muzica bizantină,
tristețile scurte și nervii mărunți, trezitori, tîrlicii de
lînă țigaie și păturile moi, liniștea, din ce în ce mai mult
liniștea. A publicat romanele și (Editura Herg Benet) și volumele
de proză scurtă , (Editura Herg Benet) și (Editura Humanitas), . .
(Editura Atelierele Albe), fiind prezentă și în volume colective
precum (Editura Humanitas), (Editura Adenium), (Editura Curtea Veche),
(Editura Paralela 45), (Editura Polirom), (Editura Muzeelor Literare),
(Editura Vremea), (Editura Național).
DETALII:
Autor: Ana Barton
Data aparitie: 07.09.2022
An aparitie: 2022
Format: 130 x 200 mm
Tip coperta: Broșată
Numar pagini: 336
Traducator:
Ilustrator:
Modalitatea generală de livrare este în sistem de curierat prin firmele de curierat cu care avem contracte încheiate, în limita zonelor acceptate de către firmele de curierat.
Livrarea va fi considerată încheiată în momentul predării produselor de către publisol.ro către Transportator.
Produsele călătoresc pe riscul Clientului, chiar și în cazurile în care comanda este adresată unui alt destinatar, transferul riscurilor fiind efectuat la momentul predării coletelor către Transportator la livrare.
Clientul are obligația să verifice starea produselor livrate și să formuleze rețineri pe documentul de livrare (AWB, Aviz de însoțire a mărfii, Factura Fiscală s.a) sau prin scrisoare recomandată cu aviz de primire către publisol.ro. în termen de 72 de ore de la livrarea produselor.
În caz contrar, nu vor putea fi începute demersurile de rambursare către Transportator.
În caz de neconformitate a produselor sau de viciu aparent, Clientul are la dispoziție 14 zile de la recepția acestora pentru a depune o reclamație către publisol.ro. Reclamația poate fi formulată în scris și transmisă prin fax / email / poștă.
Dupa acest termen, produsele livrate sunt considerate conforme și exceptate de orice viciu aparent.
Termene de livrare
În cazul plății prin card de credit sau card de debit, comenzile sunt expediate în ziua următoare validării online. Comenzile validate vineri sunt expediate în ziua de luni următoare, cu excepția deschiderii excepționale sâmbătă mai ales în decembrie. Comenzile validate sâmbătă și duminică sunt expediate marti.
Termenele de livrare obișnuite (în afara perioadelor de Sărbători) sunt între 24-72 ore lucrătoare
În perioada Sărbătorilor aceste termene, date doar cu titlu informativ, pot suferi modificari care vor fi anunţate în prealabil clientului.
Data limita de livrare
În cazul în care produsele comandate nu au fost livrate în termen de 15 de zile de la data recepției de către publisol.ro a comenzii complete împreună cu plata integrală a acestora, pentru orice alt motiv decât Forța Majoră, vânzarea va putea fi anulată la cererea clientului. Sumele plătite de către Client îi vor fi restituite in termen de 10 zile lucratoare de la reprimirea produselor la sediul firmei.
Termenele de renuntare
Aveți la dispoziție o perioadă de 14 zile de la primirea produselor dvs. pentru a vă exercita dreptul de renunţare de la publisol.ro fără a trebui să justificați motivele sau să plătiți o penalizare.
Dacă vă exercitați dreptul de renuntare în perioada menționată mai sus, vă rugăm să contactați serviciul nostru pentru clienți. Vom rambursa produsul (produsele) în cauză în termen de 30 de zile de la solicitarea dvs. Costurile de expediere și returnare sunt responsabilitatea cumpărătorului.
Returnările se vor face în stare originală și vor fi complete (ambalare, aviz ...) la adresa de returnare: Piața Presei Libere nr. 1, corp A3-A4, Et. 1, 077067 București, Romania
Nu vom accepta returnări de produse care au fost deschise sau a căror ambalare a fost deteriorată. Nu se acceptă returnarea sau înlocuirea produsului pentru produsele cu termene mai lungi sau pentru toate produsele după data de expirare. În cazul în care aceste produse vor fi în continuare returnate, acestea nu vor fi rambursate în nici un fel.
Pentru detalii suplimentare, va rog contactati-ne la
Mergi la check-out si alegi optiunea de plata prin Netopia
In pasul urmator alegi optiunea Rate online cu card de debit prin Oney și numărul de rate dorit (adica 3
rate sau 4 rate prin Oney)
Completezi pagina cu informatiile solicitate
Apoi esti redirectionat in pagina de plata Oney, unde trebuie sa introduci datele personale & cele ale
cardului.
MENȚIUNI LEGALE Soluțiile de Creditare Oney sunt disponibile exclusiv pentru produsele și
serviciile vândute online și sunt valabile pentru un credit de minimum 450 Lei și maxim 12000 Lei.