De la naștere, copilul se confruntă cu o provocare majoră: o lume necunoscută care produce zgomote și sunete, mirosuri, senzații. O lume în care există spațiul și în care se poate mișca. O lume în care apar multe persoane necunoscute, cu care trebuie să se familiarizeze și, în curând, să comunice folosind gesturile sau vocea. Toată voința sa este implicată în această descoperire.
Pedagogia Montessori face posibilă sprijinirea copilului în construirea personalității, oferindu-i un mediu adaptat nevoilor și abilităților sale.
De la 6 la 12 ani, copiii trebuie să învețe să gândească singuri.
Autorii acestei cărți, educatori Montessori, își împărtășesc experiența pentru a-ți putea ajuta copilul să fie fericit, încrezător, autonom, curios, creativ și deschis către lume.
Această carte bogat ilustrată prezintă clar și simplu abordarea Montessori de la 6 la 12 ani:
• Nevoile copilului.
• Școala Montessori în teorie și în practică.
• Sfaturi pentru o abordare Montessori acasă.
• Mărturii de la experți, părinți și copii „Montessori”.
• Activități educaționale Montessori ușor de pus în practică.
Despre autor:
Charlotte Poussin, Hadrien Roche și Nadia Hamidi sunt absolvenți ai Asociației Montessori Internationale (AMI). Fiind pasionați de această abordare educațională pe care o experimentează atât la școală cât și cu familiile lor, doresc să o transmită părinților și profesioniștilor din educație astfel încât să fie un ajutor în creșterea și educarea copiilor.
Caracteristici:
Pagini: 232
Mărimi: 15 x 19
Autor: Charlotte Poussin, Hadrien Roche, Nadia Hamidi
Copertă: NECARTONATA
Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!