Luna, planeta fecundității
Luna a fascinat dintotdeauna pământenii ca o regină a nopții, a mărilor și oceanelor. Atracția ei gravitațională a dat naștere mareei, fenomenul care reglează mișcarea continuă a apelor, fapt care a dus la apariția vieții pe Pământ acum mai bine de 3 miliarde de ani. Fără misterioasa Lună, ritmul vieții și-ar pierde echilibrul, iar întreaga planetă s-ar schimba dramatic. Luna, cea care conferă sentimentul de siguranță în timpul nopții și care veghează asupra somnului oamenilor și naturii, schimbătoare, uneori neliniștită, a fost asociată cu umbra, refugiul, grotele, copilăria protejată, germinarea din sol, fecunditatea femeii și, prin extensie, cu misterul, invizibilul, magia, sensibilitatea, secretul. Acesta este principiul interiorizării, al esenței feminine. Așadar, e firesc ca oamenii să fie cuceriți de mii de ani de strălucirea specială a lunii, simbol cosmic al armoniei celeste, iubit de filosofi, savanți, poeți și romantici.
Iată cum o descrie, în secolul al IX-lea, faimosul calif, poet și critic literar arab Abdullah ibn al-Mu’ttaz: „Privește frumusețea semilunii care sfâșie bezna cu lumina razelor sale, ca o seceră de argint care, printre florile lucind în întuneric, seceră narcise. Primul aspect care îți vine în minte, atunci când vrei să descrii ceva extraordinar de frumos și să-i arăți extrema perfecțiune este să spui: un chip frumos ca luna de pe cer.” Marele înțelept și inițiat Jalal ad-Din Rumi afirmă la rândul său: „Profetul Îl reflectă pe Dumnezeu așa cum Luna reflectă lumina Soarelui. Misticul care trăiește din strălucirea lui Dumnezeu seamănă cu Luna, după care se ghidează noaptea pelerinii.”
Luna este un simbol al cunoașterii indirecte, discursive, progresive, reci. Astru al nopților, Luna evocă frumusețea, dar și lumina în imensitatea întunericului. Ea este simbolul cunoașterii prin reflectare, adică al cunoașterii teoretice, conceptuale, raționale, în această privință fiind asociată cu simbolismul cucuvelei. Pasivă și generatoare de apă, ea este izvor și simbol al fecundității. Este asociată cu apele primordiale de unde începe Manifestarea. Este receptacolul germenilor renașterii ciclice, cupa care conține băutura nemuririi, soma. Din Biblie aflăm că Iehova l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa. Ni se spune, de asemenea, că Îngerii au vizitat-o pe Sara și au anunțat nașterea lui Isaac. Ei au prezis, de asemenea, nașterea lui Samson și a lui Samuel. Arhanghelul Gabriel a venit la Maria din Betleem pentru a anunța nașterea lui Iisus. Conform științei oculte, Iehova și Îngerii Săi sunt gardienii atomilor sămânță, factorii de bază ai fertilizării. Activitățile Îngerilor sunt îndreptate spre menținerea vieții plantelor, animalelor și a omului pe Pământ. În acest scop, forțele lor sunt concentrate datorită trecerii Lunii prin cele 12 semne ale Zodiacului, care acționează în mod creator asupra fătului în timpul perioadei de gestație, de la momentul concepției, până la naștere.
Așa cum Luna produce mareele pe Pământ, tot astfel ea favorizează și trecerea sufletului de pe țărmurile eternității prin apele uterului în lumea timpului. Potrivit astrologiei, semnul zodiacal al constelației Racului este guvernat de sfera subtilă de forță a Lunii.
Egiptenii antici au imaginat acest semn ca fiind un scarabeu care era considerat emblema sufletului și au numit Racul „sfera sufletului”, deoarece se spune că prin acest semn umed, apos, fertilizat de raza lunară, atomii sămânță sunt proiectați în uterul viitoarei mame, care este pregătit pentru perioada de gestație. Știința ocultă mai adaugă faptul că atomii sămânță ai regnului animal, care încă nu au facultăți mentale și, prin urmare, nu sunt supuși influențelor lunare în această privință, sunt proiectați prin intermediul semnului marțian de apă al Scorpionului, în timp ce atomii sămânță ai plantelor, care sunt inerte, sunt revărsați prin semnul jupiterian al constelației Peștilor, semn plasat chiar înainte de intrarea Soarelui în semnul zodiacal al constelației Berbecului, la echinocțiul de primăvară, în timpul căruia se trezesc semințele plantelor care dorm în trupul Mamei Pământ, și care au fost fertilizate în perioada semnului zodiacal al constelației Peștilor.
Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!