L'chaim, de Silviu Reut

L'chaim-Silviu Reut

L’chaim. 4 luni cu autostopul prin Europa si intoarcerea in Romania

Silviu Reut s-a nascut in 1988, in Bucuresti. Dupa aproape trei ani de studii in cadrul Universitatii Bucuresti, enervat de rigiditatea invatamantului institutionalizat, a abandonat studiile si a decis sa invete singur. A lucrat in presa timp de sapte ani, ultima data la PRO TV.
Silviu Reut nu este nici calator, nici turist; este poate putin aventurier. Dar, mai mult de atat, este pasionat de viata. Adevarata cunoastere este traita de Silviu pe propria piele. Sa calatoresti singur patru luni cu autostopul prin Europa, de unul singur, sau sa sari cu parasuta reprezinta aceeasi forma de cunoastere nemijlocita, naturala, asumata.

Inca din primele pagini ale cartii, calatoria fizica este dublata de curiozitatea de a-si explora sinele, de a-si valida ideile, pe care le abordeaza cu o finete deosebita, atunci cand ele sunt aduse in prim-plan de intamplari si personaje intalnite in periplul sau.

L’chaim nu este un jurnal de calatorie tipic, ci consta mai degraba intr-o serie de evenimente prin care autorul incearca sa-si domoleasca fricile si sa disece trauma societatii romanesti, de care nu vrea sa fuga, ci pe care vrea mai degraba sa o expuna, creand un dialog retoric in care ne putem regasi cu totii.
Radu Paltineanu

L'chaim-Silviu Reut

Pe vremuri, exista in societate ideea potrivit careia un om nu este cu adevarat matur pana cand nu a calatorit prin lume. Calfele, de exemplu, erau un segment social supus acestui tip de exod al initierii in viata. Pentru a-si termina ucenicia, erau nevoite sa plece de acasa timp de trei ani si o zi, inainte de a fi considerate destul de mature si de intelepte pentru a fi unse in rangul de mesteri.

Asta e! Alesesem orizontul catre care sa ma indrept: in necunoscut, spre experiente noi, spre metamorfoze spirituale si mentale. Asemenea calfelor, si eu eram un fel de ucenic, dar, spre deosebire de ele, eram un ucenic constient de starea efemera a lucrurilor.
Fericirea si sensul nu se nasc din atasamentul de lucruri si stari care vin si trec. Dragostea se stinge adesea, lucrurile se strica tot timpul, iar eul cu care te identifici nu este intotdeauna acelasi, ci aflat intr-o perpetua schimbare: la 30 de ani nu esti acelasi om care erai la zece, iar la 70 de ani nu vei fi acelasi om care esti acum.

Privind o poza cu tine de demult, te trezesti uneori intrebandu-te cine e omul asta?
Chiar daca nu a fost un scop declarat, intuiam ca plecarea in necunoscut urma sa fie si ruperea de eul meu statornicit in increngatura lumii iluzorii pe care o construisem pentru mine. In comparatie cu [unii] oameni, aveam parte de mai multa claritate.

Nu eram ostatic al dictaturii ignoranto-consumeriste, dar aveam propriile cotloane interioare care actionau pe post de inchisoare. Daca de lumea materialista eram destul de detasat, mai aveam un val de indepartat din fata ochilor pentru a ma apropia de o iluminare cognitiva si emotionala, de mai putina durere si mai multa armonie in relatia cu oamenii. Se mai intampla uneori sa-mi proiectez asteptarile asupra altora si sa simt durerea urcandu-mi-se intre ochi, atunci cand panza pe care o tesusem se destrama.

Mai aveam de invatat cum sa gestionez preaplinul afectiv si standardele imposibile pe care le aveam pentru mine si pe care, in mod eronat, le atribuiam si altora.
«Singur?» a fost prima reactie cand mi-am anuntat prietenii ca ramasesem fara serviciu si ca urma sa plec intr-un semi-vagabondaj prin Europa, cu autostopul si cu cortul. «Singur!» le-am raspuns, cu gandul la cuvintele pe care un calugar budist le spusese in Emotiile distructive, cartea lui Daniel Goleman: «daca te plictisesti de unul singur, atunci inseamna ca esti intr-o companie proasta».
Silviu Reut