Iocan 5 revine în forță cu un remediu eficient pentru lipsa de inspirația.
18 povestiri numai bune de citit în tihnă sau de umplut golurile temporale și mințile curioase.
Tom Hanks deschide volumul cu o povestire despre puseurile de adrenalină ale unei relații cu o femeie modernă: „Să fiu iubitul Annei mă făcea să mă simt de parcă mă antrenam pentru Trupele Speciale Americane în timp ce munceam cu normă întreagă într-un centru de livrare Amazon în Oklahoma Panhandle în timpul sezonului cu tornade.” Ritmul nebun continuă cu o povestire despre un interviu neobișnuit, o alta despre „un bărbat de 38 de ani izgonit din casă în mod civilizat de soție”, povestea unui altfel de sfîrșit al lumii, imaginat pe piscurile munților Himalaya, chinurile unui priveghi la căpătîiul mamei neiubite, revederea cu un idol al copilăriei, dar și amintirile pline de remușcări ale unei aventuri. O paletă de stiluri și de semnături, scriitori contemporani (Doina Ruști, Bogdan Alexandru Stănescu, Marian Truță, Lavinia Braniște, Cornel Bălan), și nume noi, unele la a doua apariție în revista iocan (Ion Pleșa, Iulia Gherasim, Diana Bădică, Alexandru Georgescu, Cătălin Stănescu, Cosmin Cârciova, Violeta Berea, Ștefan Niță, Anca Mizumschi, Alexandra Niculescu, Cezarina Anghilac).
Încheiem cu obișnuita restituire, de data aceasta o proză de Mircea Nedelciu.
Prospeţimea, diversitatea şi actualitatea textelor separă Iocan de toate colecţiile de acest gen.
Au complotat la alcătuirea ei Cristian Teodorescu, Marius Chivu și Florin Iaru.
„Să ne bucurăm, așadar, de varietatea subiectelor, a formulelor stilistice și a subgenurilor din acest număr care oferă o suită de surprize pentru toate gusturile. Mai ales că – detaliu important – începînd cu acest număr, autorii debutați de iocan revin și vor reveni cu proze noi. Începem, așadar, să vorbim de o nouă generație de prozatori!" (Marius Chivu).
Copertă și fotografii de Mitoș Micleușanu
Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!