Între Schengen și Levant este, în primul rând, o culegere de povești despre România de azi și de ieri, precum și una despre Europa contemporană și vecinătățile ei orientale complicate. De formație jurnalist și pasionat de istorie, autorul a călătorit de la Newgrange la Petra sau din Ierusalim la Santiago de Compostela; dar și în toată România, de la Palatul Cotroceni și casele regelui Charles al III-lea până la pădurile virgine de la Strâmbu Băiuț ori la schiturile săpate în stâncă din munții Buzăului. În volumul de față, a strâns o serie de reportaje și însemnări de călătorie, care merg dincolo de simplul jurnal turistic, prin contextualizarea istorică a locurilor vizitate și observarea lucidă a realităților cotidiene.
„Pe seama numelui satului Schengen au început să apară anecdotele. Una spune că un localnic din așezările care au fuzionat în 2011 sub acest nume a vrut să meargă în concediu în Turcia. Pe aeroportul din Amsterdam, unde trebuia să schimbe avionul, văzând că sunt două fluxuri de călători, unul pentru Schengen, altul pentru spațiul non-Schengen, el s-a plasat, firește, pe primul flux. Un angajat al aeroportului l-a îndrumat să se ducă spre cealaltă zonă, dar omul a replicat, arătându-i că are buletin de Schengen, deci, evident, trebuie să meargă pe unde e scris numele.” Bogdan Stanciu
Caracteristici:Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!