În curte la Dionis – Mircea Eliade
Ar fi multe de spus in legatura cu aceasta concentrare, aproape exclusiva, asupra prozei fantastice. In Jurnal, ca si in cateva texte, am comentat ceea ce as indrazni sa numesc concepția mea despre literatura fantastica. Si care se deosebeste, bunaoara, de cea a romanticilor germani, a lui Edgar Allan Poe sau a lui J. L. Borges. Ar fi inutil sa incerc a o rezuma aici. Destul sa amintesc ca e solidara de concepția mea despre gandirea mistica si universurile imaginare pe care le fundeaza, universuri paralele lumii de toate zilele si care se disting in primul rand printr-o alta experiența a timpului si a spațiului.
Ceea ce nu inseamna, evident, ca prozele fantastice pe care le scriu sunt inspirate de cercetarile mele de istorie comparata a religiilor, nici ca n-ar putea fi ințelese decat de cititorii familiari cu asemenea studii. Nu-mi aduc aminte sa fi folosit vreodata documentele mitologice sau semnificația lor simbolica scriind literatura. De fapt, descopeream subiectul romanului sau al nuvelei pe masura ce scriam. Universurile paralele pe care le dezvaluia povestirea erau rodul imaginației creatoare, nu al erudiției, nici al hermeneuticii pe care o stapanea istoricul religiilor comparate.
Mircea Eliade
Cuprins:
Les trois graces, Santurile, Ivan, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald, In curte la Dionis.
Referinte critice din Nicholas Catanoy, Ioan Petru Culianu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Sorin Alexandrescu, Mihai Zamfir.
Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!