Procesul hipnotic este unul complex şi variat ca trăiri, care de-a lungul timpului şi-a dovedit eficienţa în psihoterapie. Volumul de faţă porneşte de la ideea că hipnoza reprezintă o metodă adjuvantă cu caracter dinamic în contextul terapeutic. Caracteristicile legate de identificarea unui anume nivel de sugestibilitate, alături de manifestările trăite în stare de transă vor avea ecou diferit, în funcţie de fiecare client, cât şi de situaţia pe care acesta o aduce în cadrul terapeutic.
Volumul "Hipnoza în psihoterapie" contribuie la literatura de specialitate cu rezultate ale unora dintre ultimele cercetări în domeniu, prezintă modele inedite de scenarii de inducţie hipnotică şi de adâncire a transei, precum şi studii de caz elocvente pentru o serie de tulburări şi de conjuncturi întâlnite în cabinet. Este structurat într-o parte teoretică şi o parte practică, având numeroase exemple ce atestă aplicabilitatea hipnozei în multiple afecţiuni. Ca noutate, lucrarea de faţă abordează hipnoza în situaţii precum naşterea, infertilitatea, dependenţele, stima de sine scăzută, afecţiuni oncologice, tulburări de stres postraumatic şi nu numai.
Irina Holdevici este profesor universitar la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, psihoterapeut şi formator în domeniul psihoterapiei cognitiv-comportamentale şi hipnozei clinice, psiholog clinician şi psihoterapeut la clinica Eurosanity. A publicat peste 120 de studii şi 30 de cărţi de specialitate. În 2008 a fost distinsă cu premiul Academiei Române „Constantin Rădulescu Motru", pentru lucrarea "Consiliere şi psihoterapie în situaţii de criză".
Barbara Crăciun este lector universitar la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, psihoterapeut şi formator în domeniul psihoterapiei cognitiv-comportamentale şi hipnozei clinice. A publicat peste 40 de articole de specialitate în reviste naţionale şi internaţionale alături de cărţi de specialitate şi este redactor şef al revistei "Romanian Journal of Cognitive-Behavioral Therapy and Hypnosis".
DETALII: Autor: Irina Holdevici, Barbara Crăciun Data aparitie: 31.01.2017 An aparitie: 2017 Format: 165 x 235 mm Tip coperta: Broșată Numar pagini: 384 Traducator: Ilustrator:
Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!