Distante, de Dora Alina Romanescu

Dora Alina Romanescu se afla, dupa Dealul comorii, la cel de-al doilea roman al sau, Distante, ambele scrieri consistente si elaborate cu migala si vizibila placere a scrisului exorcizator ilustrand ideea ca drumul spre fericirea de toate zilele trece, de regula, pentru cei mai multi oameni, prin infern. Ceea ce frapeaza intr-un mod aparte este desavarsita arta a suspansului de nu va fi fiind cumva vorba de o adevarata magie a incarcarii, ca intr-o uriasa protaza transfrastica, transsecventiala sau chiar transcapitoliera, cititorului cu tensiunea cunozitatii ce va exploda apodozic, in final intr-un nu mai putin fascinant foc de artificii al victoriei binelul moral asupra raulul care pe parcursul a peste doua sute de pagini ti-a inclestat de zeci de ori pumnii justitiari si tot de atatea ori te-a obligat sa-ti stergi pe furis lacrimile de induiosare.

Nimic nu e intamplator si gratuit in romanul plin de puneri in ecuatii epice ce se vor rezolva cind te astepti mai putin si intr-un mod cum nu se poate mai ingenios. Ca intr-un urias tabel al lui Mendeleev, in romanul Dorei Alina Romanescu sunt cuprinse aproape toate elementele capitale ale vietii, cartea fiind una despre cautarea fericirii, despre noroc, omemie, camaraderie, ospitalitate, solidaritate, frumusete morala, credinta, comunicare afectiva, vibrare sufleteasca la durerea sememilor aflati in colaps, generozitate, nevoie de daruire, perseverenta, onoare, altruism, abnegatie, toleranta, iubire sl, mai ales, suferinta.

Prozatoarea crede in surasul noroculul, in fericirea care apare cind orice speranta e pe punctul de a-si da duhul. Exista intamplari care pot schimba cursul destinului. 0 stare basmica se instituie benefic in aceasta carte cu iubiri implinite frumos, feeric, precum cea dintre Marin Iordache, viitor primar destoinic al Mangaliei, si Mariana lorgu, cei doi protagonisti ai tulburatoarei povesti de dragoste intalnindu-se intamplator intr-un compartiment de tren care-i purta dinspre litoral spre plaiurile natale din Moldova de Jos.

La fel de frumoasa si de instantanee e idila care se va solda cu o casatorie exemplara a Teodorei Manu si a lui Felix Dragomir. Exista si cazuri cand iubirea mocneste ani in sir in sufletul unuia dintre actantii erotici ai cartii, exemplul cel mal elocvent pentru sustinerea acestei afirmatii fiind al Ioanei Vasile, orfana culeasa din nameti de studentul medicinist Radu Scurtu care se intoreea noaptea spre casa printr-un loc malefic numit Rapa Dracului aflat intre Rebra si Nasaud, Intre strania intilnire, dictata insa de soarta, si casatoria celor doi, vor trece mai bine de zece ani initiatici si plini de incercari existentiale dureroase pentru titularul romanului, Radu Scurtu, stabilit ca medic ortoped la Spitalul din Mangalia.

Nu toate povestile de dragoste, finalizate sau nu printr-ul cuplu conjugal, vor aflui catre un happy end. Astfel, tanarul cuplu al lui Stefan Scurtu, tatal protagonistului, se soldeaza cu un esec lamentabil, datorita firii parca demonizate a Elenei Gradinaru. De acelasi calibru sufletesc nefast e asistenta medicala Catalina, un fel de mala mujer care va merge pana acolo incat ii va turna un drog foarte puternic in cafea omului de afaceri Virgil lonascu doar pentru faptul ca acesta nu nutrea pentru ea niste sentimente suficient de puternice s-o ceara in casatorie, inima lui vibrand pe lungimile de unda ale iubirii pentru actrita Rovena Martinescu. Alteori, in calea iubirii adevarate si reciproc impartasite se interpun prejudecatile etnice.

Astfel, frumoasa tataroiaca Odette e data de ai ei dupa un tatar, desi ea se indragostise nebuneste de doctorul Radu Scurtu a carei asistenta era. Multi soti nu au puterea sa sfideze convenientele si sa divorteze. Daca o fac totusi, acest lucru se petrece numai dupa urcarea pana in varful calvarului matrimonial. E cazul Adelei, care de buna seama ca nu-i alt personaj decat Mihaela din romanul precedent al autoarei, intre cele doua scrieri existand numeroase aIte canale de comunicare, ceea ce ne face sa credem ca prozatoarea visaza (vizeaza) intocmirea unei trilogii romanesti, ceea ce n-ar fi deloc rau. Manifestarea indelungata a raului conjugal se rasfrange traumatizant nu doar asupra unula dintre soti, ci si asupra copiilor, ca in cazul Mirelei, verisoara Adelei. Mirela e fiica unei familii nepotrivite, casnicia parintilor ei a fost un dezastru.

Daca tatal e un om elegant si cu mult bun simt, mama Mirelei e sadica, geloasa, cicalitoare si cu un psihic foarte labil. Fata va intra, asadar, traumatizata in viata si nu va accepta multa vreme nici un prieten. Se va casatori mai tarziu cu un coleg de intreprindere, dar cand va descoperi ca sotul o inseala cu o fetiscana tupeista, va face o criza si se va arunca in fata trenului. Relatarea acestui episod constituie una din cele mai frumoase pagini ale cartii in sensul de profunzime psihologica in abordarea relatiei psihanalitice dintre parinti si copii.

Dupa moartea tatalui, Mirela se simte ingrozitor de singura si de neajutorata la descoperirea fisurii armoniei conjugale care o legase ani buni de usuraticul Grig. Romanul Dorei Alina Romanescu traieste, in alta ordine de idei, si prin radiografiile societatii romanesti din ultimii ani ai dictaturii si mai ales din perioada tranzitiei. 0 pagina incitanta e cea despre paradoxurile Revolutiei in care inocentii iesiti in strada au devenit "teroristi" 'in timp ce ucigasii lor s-au considerat revolutionari adevarati si astazi si-au insusit fara rusine avutiile nationale si au dat unda verde democratiei originale care tot crima inseamna. prostitutie, droguri, hotie pe fata, somaj si mai ales saracie lucie si dezorientare a celor multi si vesnic creduli din punct de vedere electoral.

Prozatoarea are insa taria de a nu se lasa orbita de nici o patima fanatica incat sa vada totul numai in negru. Exista in carte, ca si in viata, si oameni care sfintesc locul, care vad cu mult dincolo de interesele proprii imediate si care, aidoma profetilor de altadata, aduc un strop de lumina si de speranta in sufIetul multimilor in cautarea de repere. Se cere salutata, si autoarea nu face altceva in romanul sau, si acea nesecata oaza de romanism si de respect al traditiilor culturalreligioase care este zona Nasaudului din ale carui scoli au plecat cel putin 14 academicieni.


- (...) Acolo unde este omul iubit de soare,caldura si lumina...Ana incepu sa planga, iar Iacob a imbratisat-o, fara sa o mai tachineze: 
- Ai fost buna, spuse cu glas blajin batranul dascal . ti-ai iubit elevii, ai sarit pentru cei bolnavi si necajiti, m-ai tinut in viata langa tine,desi eram disperat,l-ai crescut  pe nepotul nostru drag, dar acum Dumnezeu te-a rasplatit dupa sufletul tau. Ai fost mereu in zbor ca pasarea cerului, puternica,insa ca o stanca,desi stiai ca totul in aceasta lume este trecator, nu te-ai lasat invinsa, ai crezut in Dumnezeu si ai sperat intr-un miracol care s-a infaptuit acum...
- Si tu ai fost un miracol in viata mea, sopti Ioana, privindu-l pe Radu
- (...) ... si tu, frumoasa mea printesa , ce mi-ai iesit in cale ca o naluca la rascruce de drumuri , iar dupa multi ani ai revenit, intrand usor in sufletul meu, ca un colind drag si sfant din seara de Craciun !