Ascensiunea, succesele, impasurile și dispariția ulterioară a Republicii Democrate Germane sunt povestite prin prisma experienței personale de către activistul și scriitorul Victor Grossman.
Recrut al armatei americane staționate în Europa, Victor Grossman, un înflăcărat om de stânga încă din anii petrecuți la Harvard, și-a părăsit postul într-o zi de august a anului 1952 și a traversat Dunărea din zona austriacă a SUA, spre zona controlată de sovietici. Soarta – adică sovieticii – l-a adus în Germania de Est, acolo unde a rămas, ca observator și participant la evoluția experimentului socialist numit Republica Democrată Germană. Dezertor la comuniști este povestea unui activist și scriitor care a crescut în economia de piață liberă din SUA, a petrecut 38 de ani în economia est-germană și a fost un martor al proceselor prin care a trecut Germania unificată.
Jurnalist de stânga, Grossman oferă propria interpretare asupra regimurilor politice pe care le-a cunoscut.
„O perspectivă fascinantă, instructivă, profundă și personală asupra Războiului Rece, Dezertor la comuniști constituie o lectură captivantă și memorabilă de la început până la sfârșit.” Midwest Book Review
„Un studiu de cea mai bună calitate – o analiză inteligentă, pasionantă și pe alocuri chiar plină de umor a ascensiunii și căderii sistemului socialist, văzut prin ochii unei persoane care l-a trăit de la început până la sfârșit.ˮ JOHN WOJCIK, redactor-șef al publicației Peopleʼs World
„Aceasta este prima carte pe care o cunosc a unui autor american care, pe baza anilor de experiență în SUA și RDG, este capabil să relateze calea complicată și dificilă a Germaniei de Est, mai întâi spre socialism, iar apoi din nou la capitalism, fără a ignora marile evenimente mondiale.ˮ HORST SCHÄEFER, jurnalist și scriitor german
Caracteristici:Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!