Lucrurile nu mai merg între noi? Nu ne mai înțelegem, nu mai rezonăm unul cu altul? Doar unul dintre noi trage la căruță, în timp ce celălalt își trăiește viața?
Înainte ca situația să se deterioreze iremediabil și chiar înainte de a duce relația la terapie, autorul acestei cărți vă propune să încercați metoda sa, Process Communication, care și-a dovedit utilitatea în cazul atâtor cupluri.
Fiecare vine în relație cu bagajul său, cu felul său de a fi, care rezonează mai mult sau mai puțin cu al celuilalt sau care se poate schimba în timp. Astfel, această carte te va ajuta să afli dacă ești Gânditor, Empatic, Perseverent, Imaginator, Rebel sau Promotor și, de asemenea, ce categorie îl definește pe partenerul tău. Apoi, printr-o serie de exemple grăitoare, vei vedea cum rezonează între ele diversele tipuri de personalitate și ce fel de probleme pot apărea în cadrul unui cuplu în funcție de acestea. Printr-o metodă clară și ușor de pus în practică, Gérard Collignon reușește să facă lumină în relațiile de cuplu tumultuoase și să găsească acel fir care să le (re)așeze pe cursul firesc al echilibrului.
GÉRARD COLLIGNON este psiholog și psihoterapeut, consultant și fost președinte al Kahler Communication France. Susține seminarii de formare prin metoda Process Communication, adresate consultanților, formatorilor și coachilor profesioniști. La Editura Trei a mai apărut Cum să le spun... Metoda Process Communication.
„Copil fiind, Alain a fost supus unui abuz, sursă a suferințelor. Luândul cu el în baruri, unde se întâlnea cu amantele, tatăl său la folosit pentru ași putea satisface pulsiunile sexuale, făcândui astfel în ciudă mamei sale. Ce emoții trebuie să fi resimțit Alain de față cu amantele tatălui? Cu siguranță, sentimente ambivalente. În plus, sa trezit întrun conflict de loialitate față de mama sa. Alain își va dezvolta însă autonomia pentru a ieși din scenariul său. Faptul că nu spune nimic negativ despre fostele partenere este edificator.” - GÉRARD COLLIGNON
„Departe de a rezolva toate furtunile din cupluri, PCM este un instrument care poate ajuta orice cuplu în viața cotidiană. Am observat că, pentru cupluri, el începe să devină un joc de societate, care le permite o privire diferită asupra comunicării. Cuplul este un loc uimitor pentru susținere, încurajare, complicitate, care ne permite să ne bucurăm de intimitatea noastră și să descoperim intimitatea celuilalt. Depinde de noi să nu trăim această experiență de viață în mod superficial. […] Dacă nu vrem să reproducem schemele inconștiente ale părinților noștri, este bine să investim timp în noi, în cuplul și în familia noastră.” - STÉPHANE MERCIER, coach și formator PCM
Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!