Rose Baker este dactilografă la o secție de poliție din New York, unde consemnează cu atenție mărturiile infractorilor. Cu câteva apăsări pe taste, ea le pecetluiește soarta. Și, deși zi de zi notează relatări despre crime pasionale, împușcături, bătăi și alte fapte îngrozitoare, de îndată ce își termină programul, ea redevine o doamnă fără cusur, așa cum a fost educată în copilărie de măicuțe. Până când este angajată dactilografa cea nouă: eleganta și cocheta Odalie.
Rose se lasă ademenită de farmecul lui Odalie, care o inițiază în lumea interlopă strălucitoare și luxoasă din New Yorkul anilor nebuni. Însă ceea ce debutează ca o simplă fascinație se transformă treptat într-o obsesie din care s-ar putea ca Rose să nu-și mai revină niciodată.
„M-a captivat de la prima pagină... Povestea lui Suzanne Rindell despre o dactilografă de poliție din anii 1920, care devine tot mai obsedată de noua ei colegă plină de strălucire îmi amintește de Jurnalul unui scandal și de Patricia Highsmith, dar are propriul său farmec dătător de fiori.” The Paris Review
„Prin trimiteri la Marele Gatsby, romanul lui Rindell aspiră să recreeze New Yorkul din era Prohibiției, dar nu numai opulența sa, ci și dedesubturile sordide. O surprinde excelent, țesând totodată o narațiune delicată și plină de suspans despre falsa prietenie, obsesii și viața femeilor singure din New Yorkul anilor 1920.” Booklist
Caracteristici:Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!