Coranul este cartea sacră a islamului. Este cuvântul lui Dumnezeu, al cărui adevăr i-a fost revelat profetului Mahomed prin îngerul Gabriel timp de douăzeci și trei de ani.
Pe măsură ce i-a fost transmis lui Mahomed, Coranul a fost memorat de discipolii acestuia, dar și în timpul vieții profetului credincioșii știutori de carte au întocmit mai multe exemplare scrise. Prima ediție care reunește toate versetele a fost alcătuită de Abu Bakar, primul calif, iar apoi, după moartea în luptă a celor mai buni recitatori, a fost alcătuită o nouă ediție, în dialectul original, de către al treilea calif, Uthman.
Musulmanii cred că adevărurile din Coran sunt revelate pe deplin și în mod autentic doar în limba arabă clasică originală. Cu toate acestea, pe măsură ce influența islamului a crescut, învățații musulmani au acceptat faptul că și versiunile tălmăcite în alte limbi contribuie la prezentarea și explicarea islamului în alte culturi. Pe lângă marea sa însemnătate religioasă, Coranul este și un monument al literaturii arabe timpurii.
„Coranul te atrage numaidecât, te uimește și, în cele din urmă, te face să îi arăți prețuirea cuvenită… Stilul Coranului, pe măsura versetelor sale și a scopului, este sever, măreț – niciodată altfel decât cu adevărat sublim… Așadar, această carte va continua să aibă de-a lungul tuturor vremurilor cea mai puternică înrâurire.“ Johann Wolfgang von Goethe, unul dintre primii mari scriitori europeni cunoscători ai Coranului.
Coranul, potrivit tradiției musulmane, i-a fost revelat lui Mahomed începând cu Noaptea destinului, când acesta avea patruzeci de ani, și terminând în anul 632, anul morții sale. Musulmanii consideră Coranul cel mai important miracol al lui Mahomed, o dovadă a profeției sale și punctul culminant al unei serii de mesaje divine care le-au fost transmise unor profeți încă din vremurile biblice, pe care aceștia le-au predicat și care îi erau cunoscute și lui Mahomed: Tora (Tawrat, în arabă), Psalmii (Zabur) și Evanghelia (Injeel). De asemenea, Coranul îi amintește și îi prețuiește pe Avraam (Ibrahim) și pe Moise (Musa) ca mesageri ai adevărului divin.
Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!