E deja o cale bună, marcată de câteva volume, de când Markó Béla decantează simplitatea ca pe un rafinament final al poeziei, dezicându- se de toate ispitele de protagonism expresiv ori atitudinal și asumându-și concretețea cea mai imediată și cea mai umilă. Nimic din partiturile de emfază ale poeziei, fie ele procedurale, imaginative sau reflexive, nu mai umbrește transparența deplină a unei poezii a concretului palpabil și cotidian. Deși sigură pe ea, poezia nu mai profesează nicio aroganță, trăind din seninătatea melancolică și nostalgică a unui înțelept care vede viața estompându-se și absența ocupând toate locurile. Cu toate că absența sunt eu, Béla scrie o poezie a prezenței, desfășurată într-un colocviu cu sine în care poetul discerne, cu migală chiar, câte semnificații poate avea o întâmplare. Și toate întâmplările devin parabole, evidențiind un fond simbolic al realului și o portanță morală fără moralism. Al. Cistelecan
- Numar pagini: 168, Dimensiue: 13 × 20 cmE deja o cale bună, marcată de câteva volume, de când Markó Béla decantează simplitatea ca pe un rafinament final al poeziei, dezicându- se de toate ispitele de protagonism expresiv ori atitudinal și asumându-și concretețea cea mai imediată și cea mai umilă. Nimic din partiturile de emfază ale poeziei, fie ele procedurale, imaginative sau reflexive, nu mai umbrește transparența deplină a unei poezii a concretului palpabil și cotidian. Deși sigură pe ea, poezia nu mai profesează nicio aroganță, trăind din seninătatea melancolică și nostalgică a unui înțelept care vede viața estompându-se și absența ocupând toate locurile. Cu toate că absența sunt eu, Béla scrie o poezie a prezenței, desfășurată într-un colocviu cu sine în care poetul discerne, cu migală chiar, câte semnificații poate avea o întâmplare. Și toate întâmplările devin parabole, evidențiind un fond simbolic al realului și o portanță morală fără moralism. Al. Cistelecan
- Numar pagini: 168, Dimensiue: 13 × 20 cmVă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!