Sari la conținut

News

Colecția FeminIN – zece cărți de referință ale literaturii române – continuă la Editura Publisol cu un roman de excepție: PATIMI, de Sofia Nădejde!

de Hadrian Mateescu 24 Jun 2021 1 comentariu
Colecția FeminIN – zece cărți de referință ale literaturii române – continuă la Editura Publisol cu un roman de excepție: PATIMI, de Sofia Nădejde! - Publisol.ro

Editura Publisol marchează primăvara lui 2021 printr-o colecție de cărți dedicate femeii. Colecția FeminIN cuprinde zece volume de referință ale literaturii române. O pleiadă de personaje care, de două secole încoace, au canonizat o anumită viziune asupra femeii și feminității. Iubita, Ingenua, Inaccesibila, Mama, Fiica, Soția, Gospodina, Adulterina – tipuri umane care, în operele reunite în această colecție, capătă concretețe în măsura în care corespund unui anumit „ideal de feminitate“ stabilit ex cathedra de bărbați.

Studii introductive semnate de tineri critici literari și cercetători

Studiile realizate de critici, filologi și oameni de litere contemporani, cu care se deschid toate volumele colecției, încearcă să deconstruiască această imagine care s-a perpetuat în literatura română, propunând, în același timp, noi chei de lectură. Obiectivul demersului nostru este ca operele trecutului să se poată reconecta, în măsura posibilului, atât cu prezentul literaturii, cât și cu realitatea socială.

Romanele sunt analizate din mai multe perspective contemporane: feminism, gender gap, poziția femeii în literatură și în societate, viziune curajoasă (feminism in nuce, pro-capitalism, activism social sau chiar politic în sens larg etc.), viziune socială (săraci, burghezi, capitalism, industrializare etc.), toleranță etnică, actualitate literară și relevanță socială, literatură de consum vs. capodopere etc.

PATIMI – PRIMUL ROMAN FEMINIST DIN LITERATURA ROMÂNĂ!

După 118 ani de la prima apariție (1903), Editura Publisol redă circuitului cultural romanul Sofiei Nădejde, Patimi, adaptat la limba română contemporană. Acest text este considerat primul roman feminist din literatura română.

De multe ori dramatic, uneori crud, savuros pe alocuri, Patimi e un roman despre iubire, bani, moșii, morală și religie, xenofobie, femei și statutul lor, despre familie și valori tradiționale, dar și despre noile valori ale vremii, despre exploatare, capitalism și amurgul unei lumi care avea să se dezintegreze în scurt timp în tranșeele Marelui Război. 

Studiul introductiv este scris de Ștefan Baghiu, poet, critic literar și cadru didactic la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Romanul Patimi ne spune povestea trecerii – individuale, dar și colective – dintr-o lume în alta, a tranziției de la o epocă dominată de mica aristocrație rurală spre una a funcționărimii burgheze și a capitalismului.

Sofia Nădejde construiește un spațiu de graniță în care nu se luptă doar două feluri de orânduiri sociale, ci și două tipuri de morală. Deși, până la urmă, se va impune morala pragmatică și cinică a înavuțirii de tip capitalist, vocea nostalgică a naratorului (și, poate, a autoarei însăși) deplânge – cumva paradoxal pentru o scriitoare socialistă – vechea lume a aristocrației și reperele oferite de aceasta.

Drama socială e dezvoltată pornind de la o intrigă de moravuri: Matilda, soția boierului Mustea, are o relație extraconjugală. Motivul, ne lasă să înțelegem autoarea, e monotonia cruntă a vieții de la țară. Femeia renunță la familie de dragul aventurii, fugind la oraș cu amantul și cu banii furați de la soț.

„Sofia Nădejde dizolvă imaginea femeii adulterine, devenită stereotip în proza românească, prin construcția impresionantă a personajelor. Matilda este primul personaj feminin din literatura din Regat descris printr-un proces complex, urmărit de la început și până la sfârșit în toate stările posibile.

Romanul ne lasă cu următoarea revelație: cu toate că avem în față o poveste moralizatoare despre greșeala femeii adulterine, nu putem să nu observăm că totuși „femeia“ nu are loc în niciuna dintre lumile care i se propun.“ [Ștefan Baghiu]

Despre Sofia Nădejde

Sofia Nădejde (n. Băncilă) s-a născut pe 14 septembrie 1865, la Botoșani, într-o familie de țărani liberi. Părinții, Profira și Vasile Băncilă, au mai avut, în afară de Sofia, alți patru copii –  Sofia era cea mai mare, iar cel mai mic a fost Octav, viitorul pictor.

A fost publicistă, prozatoare, autoare de piese de teatru și activistă feministă.

După studiile de la Pensionul Glowaska din Botoșani, s-a căsătorit (doar civil, nu și religios), în 1874, cu Ioan Nădejde (1854 – 1928), cu care a avut șase copii. Alături de soțul său va desfășura o intensă activitate publicistică asumat politică, apărând drepturile femeilor, ale muncitorilor și ale celor defavorizați, într-o perioadă de radicale schimbări politice și sociale la nivelul întregii lumi.

În 1876 se mută la Iași și începe tot atunci activitatea politică de stânga. Debutează în Femeia română, publicație ce apărea la București, și contribuie cu articole la Contemporanul.

Se impune ca personalitate a mișcării feministe, intrând în dispute cu unele dintre cele mai cunoscute personalități ale epocii. De notorietate este o polemică cu Titu Maiorescu, purtată în paginile publicației Contemporanul.

În 1894 este numită la conducerea publicației ieșene Evenimentul literar. În același an, după închiderea ziarului, și-a început activitatea politică la București, susținând mai multe conferințe la Clubul muncitorilor. În 1897 devine președinta celui de-al IV-lea Congres al Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România.

După o viață tulburată de nenorociri familiale (moartea a patru copii și a soțului), după ce traversează tragedia celor două războaie mondiale, Sofia Nădejde se stinge, în urma unui atac de cord, la București, pe 11 iunie 1946. 

Sofia Nădejde a fost prima femeie din România căreia i-a fost permis să susţină Bacalaureatul într-un liceu de băieţi, prima femeie care a condus o revistă literară, prima femeie care a prezidat un congres al unui partid politic şi autoarea primului roman feminist din istoria literaturii române.

Opera sa literară și publicistică a fost redescoperită recent de cercetătorii și scriitorii mai tineri, care au început să-i studieze scrierile și să se ocupe de reeditarea acestora.

Începând din 2018, în fiecare an se decernează Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei, proiect organizat de poeta Elena Vlădăreanu, prin Asociația Art No More.

Printre cele mai importante opere literare ale Sofiei Nădejde se numără O iubire la țară (dramă, 1881), Patimi. Roman din viața românească (roman, 1903), Robia banului (roman, 1906), Părinți și copii (roman, 1907) și Din chinurile vieții (nuvele, 1895).

Acest roman e al șaselea din colecția FeminIN, în care au mai apărut: Ioana de Anton Holban; Rusoaica de Gib Mihăescu; Mara de Ioan Slavici; Adela de Garabet Ibrăileanu; Adam și Eva de Liviu Rebreanu.

Vor urma Donna Alba de Gib Mihăescu; Jocurile Daniei de Anton Holban; Femei de Mihail Sebastian și Chira Chiralina de Panait Istrati.

Colectia FeminIN poate fi cumpărată de pe site-ul booksaveur.com, de la chioșcurile de presă la un preț special și din rețelele de librării din toată țara, la prețul de 24.99 lei/exemplar.

 

APARITII MEDIA

https://aloud.ro/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

https://instilulmeu.ro/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

https://9vremparinti.ro/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

https://creativepeople.ro/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

http://domus-pr.ro/2021/04/publisol-continua-colectia-feminin-romanul-patimi-sofiei-nadejde/

https://e-femeia.ro/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

https://familiapractica.wordpress.com/2021/04/05/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

https://povestiurbane.ro/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

https://www.prwave.ro/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

http://www.bestmusic.ro/stiri/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-cont-156043.html

https://femeiintrend.blogspot.com/2021/04/colectia-feminin-zece-carti-de.html

https://www.marketingromania.ro/comunicate-de-presa/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde

https://www.fashion8.ro/noutati/24012-colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde

https://www.facebook.com/cityfemme/posts/221032576274782

https://revistatango.ro/patimi-de-sofia-nadejde-noua-aparitie-a-editurii-publisol-112140

http://centruldepresa.ro/comunicate-de-presa/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde

https://www.psychologies.ro/noutati/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-2177731

https://gingeronheels.tumblr.com/post/647707546745978880/colectia-feminin-continua-la-editura-publisol-cu

http://www.replicavedetelor.ro/evenimente/colectia-feminin-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde

https://www.cityvisionmagazine.ro/news-events/colectia-feminin-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

https://wwwsapteseri.ro/entertainment/carte/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde

https://www.kudika.ro/articol/art-fun/64524/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-cu-patimi-de-sofia-nadejde.html

http://www.boncafe.ro/coffee-break-carti-colecia-feminin-zece-cari-de-referina-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-excepie-patimi-de-sofia-nadejde-c8_c21_a9404

https://socialagenda.ro/22895/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde

http://stildevedeta.ro/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

http://www.widemagazine.ro/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

https://www.andreearaicu.ro/noutati/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

https://thebeautycorner.ro/index.php/2021/04/14/colectia-feminin-zece-carti-de-referinta-ale-literaturii-romane-continua-la-editura-publisol-cu-un-roman-de-exceptie-patimi-de-sofia-nadejde/

 

Articol anterior
Articol următor

1 comentariu

03 Jul 2021 Crenguța Sandu

Felicitări pt colecție! Cărțile se pot comanda şi din UK?
Mulțumesc.

Lăsați un comentariu

De notat, comentariile trebuie aprobate înainte de a fi publicate.

Vă mulțumim pentru abonare!

Acest email a fost deja înregistrat!

Cumpără look-ul

Alege opțiuni

Publisol.ro
Actualizari exclusive, noi aparitii si reduceri speciale pentru membri
Editează opțiunea
Anunta-ma cand se intoarce in stoc
this is just a warning
Conectează-te
Coș de cumpărături
0 articole
Scrie-ne pe WhatsApp WhatsApp