email office@publisol.ro
0730 52 52 52
0 Cos Cumparaturi 0,00 lei
CLOSE

Cosul tau este gol

Nu ezita ! Vezi alte produse

Citindu-l pe Anton Holban. Cartea „Ioana”!

de Hadrian Mateescu
0 Comentarii
Citindu-l pe Anton Holban. Cartea „Ioana”!

Anton Holban (n. 10 februarie 1902, Huși, România – d. 15 ianuarie 1937, București, România) a fost un scriitor, romancier și eseist român. A debutat în revista „Mișcarea literară” a lui Liviu Rebreanu în 1928. A fost membru în consiliul director al revistei „Sburătorul”, condusă de Eugen Lovinescu, la reapariția în serie nouă. Încă din această perioadă, Anton Holban e un adept al „citadinizării literaturii”. În 1929 apare la Editura „Ancora” Romanul lui Mirel. Tot acum, e inclusă în repertoriul Teatrului Național piesa Oameni feluriți, scrisă la 19 ani. Doi ani mai târziu, publică romanul „O moarte care nu dovedește nimic” (Ed. Cugetarea). În 1932, apare volumul „Parada dascălilor” (Ed. Cugetarea). Începe să colaboreze la „România literară” și la revista „Azi”, condusă de Zaharia Stancu. În „România literară”, publică un studiu intitulat, „Viața și moartea” în opera D-nei Hortensia Papadat Bengescu.

În decembrie 1934 îi apare la Brad romanul „Ioana”. În același an primește mențiune pentru piesa într-un act Rătăciri. A mai scris nuvele, incluse în volumul Halucinații. A publicat eseuri, precum: Marcel Proust – câteva puncte de vedere, „Contribuții la specificul românesc”, „Testament literar”,” Experiență și literatură”, „Racine-Proust”, „În marginea lui Huxley”. În manuscris a lăsat romanul Jocurile Daniei, publicat postum. I-a fost dedicat un roman, „Poveste de iarnă”, de Mihai Zamfir. Seria de Opere a fost începută în 1970, la Editura Minerva, de Elena Beram, fiind reluată de aceasta, împreună cu Nicolae Florescu, în 1997.

Romanul „Ioana” este o frământare a unui jurnal scris de Anton Holban, publicat inițial în anul 1934, și reeditat la Editura Publisol, 2021, prima dintr-o serie de cărți memorabile cu și despre femei intitulată Colecția feminIN. Cartea ne poartă între frustrările, geloziile, iubirile și adulterul fiecăruia în parte ca o căutare prin exprimare a beatitudinii prin iubire, care parcă este, dar parcă nu către o împlinire ce nu mai vine. Este un roman al experienței, a „testării” felului intim într-un tumult sentimental care nu prezintă dinamism, ci doar o notă de ce-a fost și ce nu va mai fi la fel.

Ioana apăruse fără gesturi, căci se apropiau şi alţii de noi, cu ochii, cu gura, cu mâinile, cu toată carnea către mine. Mă întreb dacă eu aş fi în stare de o asemenea dăruire totală, fermecătoare, ce face fericit şi pe cel de unde porneşte şi pe cel către care porneşte. Întotdeauna, sub orice iniţiativă a mea, cea mai spontană posibilă, surprind şi instinctul de a mă analiza. Nu ştiu cum mă prezentam în faţa Ioanei, dar ea era prea turburată de fericirea ei ca să mă mai examineze. Totuşi, luasem trenul cel dintâi ca s-o revăd, aşteptasem cu nerăbdare fiecare minut să treacă şi să ajung mai repede. Aveam în valiză daruri bine alese; ca să-i facă bucurii; am întors în minte, îndelung, toate aceste bucurii.
— Ioana, ce ne pasă de ce a fost! Te simt fremătătoare lângă mine, ştiu cât m-ai iubit, şi tot dezastrul s-a întâmplat dintr-o dragoste exagerată.În clipa aceasta nu suferim nici unul, şi dacă vom vedea că nu putem altfel, vom lua o barcă şi vom porni într-o noapte fermecată spre larg, vom da drumul lopeţilor şi vom pluti în voia valurilor, asemeni lui Tristan. Apoi ne vom arunca îmbrăţişaţi spre adâncuri. În pustiurile aceste nu va fi nimeni să ne scape. Ioana se strânsese lângă mine, accepta.

 

Ioana este personajul principal al cărții, este prezentată ca un personaj feminin destul de complexă, o ea ce din urma despărțirii sale de profesorul narator, ajunge la adulter, ca mai apoi să reia relația, să cârpească emoții și să-și ascundă frustrările. Din tinerețea sa exploratoare aceasta își justifică faptele, își reionează un statut de domnișoară inteligentă și frumoasă, iubește sincer și cu curiozitate. În schimb personajul masculin mânat de orgoliul bărbătesc, de a marca tot ce e a lui este prezentat gelos, parcă o iubește la nebunie, dar parcă faptele ei îi ies în față iar certurile și angoasa aruncă cu venin. Ce am desprins dintre aceste file de jurnal au fost și ideile eroului asupra Ioanei, cum o analizează, cum o studiază și îi urmărește felul ei de a fi, feminitatea și portretul ei sensibil care-l atrage. Și mult… și supraevaluat pe alocuri. Dus spre fatalist.

Relația celor doi e marcată de orice și oricine le iese în cale, deși ciudată ei simt o atracție puternică, iar elementele descriptive, peisajele şi atmosfera reîntregesc această formă de iubire a acestora. Alexandru Călinescu menționează următoarele cuvinte: „Cartea pare scrisă, cum s-a spus, pentru „valoarea terapeutică” a confesiunii şi ca „document uman.”, cu sinceritate la fel am simțit și eu, am perceput fiece oftat scris o mărturisire pentru o eliberare sufletească adâncită într-o depresie acaparatoare.

Finalul este și dus într-un prag al fericirii dar și la o neclaritate… cu vise, cu nume… cu cine știe ce va urma! O carte despre relații, frici, constrângeri și temeri, o epopee a unei iubiri complicate şi al posesiunii imperfecte! Un roman-jurnal ce mi-a reamintit stilul anilor trecuți, cu descrieri ample, cu un ansamblu de cuvinte mai sofisticate și exprimări boeme. Recomand cu drag cartea, și nu uitați că e prima dintr-o colecție exclusivă despre femei puternice și care au sfidat timpurile. Vă îndemn să le citiți și voi!

 Sursa: Vorbe Pentru Suflet

by Hadrian Mateescu

Posteaza comentariu

Lasa un comentariu


Comentariile vor fi postate dupa aprobarea moderatorului