email comenzi@publisol.ro
0762 068 926
0 Cos Cumparaturi 0,00 lei
CLOSE

Cosul tau este gol

Nu ezita ! Vezi alte produse

Cum il descifram pe Leonida Neamtu.

de Hadrian Mateescu
0 Comentarii
Cum il descifram pe Leonida Neamtu.
Am descoperit cu mare bucurie un admirator al operei lui Leonida Neamtu: Crin Criandafil Theodorescu. Cu permisiunea sa, postez mai jos o intamplare de referinta:
Spune Crin Triandafil: ... "Era seară. Lângă catedrala din Piața Avram Iancu din Cluj, cum vii spre Sora pe stânga, după niște pilaștri de beton, dau cu ochii de un anticariat. Intru. Vreo câteva sute de mii de cărți. Mă învârt p-acolo, apare anticarul, doriți ceva, zic domle, mi-e și jenă să vă întreb, probabil că nu aveți nimic de autorul ăsta, e un aproape necunoscut...cum îl cheamă, domnule? Leonida Neamțu. Și i se luminează fața omului și zice domnule, păi Leonida Neamțu e cel mai mare prozator pe care l-am avut după Marin Preda, domle!!! Sar fericit în sus, credeam că sunt singurul nebun, cică eram doi. Așadar. Am TOATE cărțile lui Leonida Neamțu, TOATE! A durat patruzeci de ani să le strâng. ”Strania Poveste a Marelui Joc” e de departe cartea mea preferată pe palierul beletristică."
Apoi, l-am rugat pe Crin-Triandafil sa ne povesteasca in ce imprejurari a luat contact cu cartile lui Leonida Neamtu. A scris special pentru noi si pentru iubitorii cartilor lui Leonida Neamtu despre MARELE JOC:
”...eu aparțin pădurilor și singurătății”.
M-am născut cu cărți în casă, cu cărți și cu diverse zeități casnice. Mamă, tată, surori. Dar Tata. El. Tatăl meu a fost...nu. Tatăl meu, deși s-a mutat în curtea lui Dumnezeu cu contract pe perioadă nedeterminată, Tatăl meu ESTE cel care m-a azvârlit, ca pe Iona în ocean, m-a zvârlit în lumea cărților. Și n-a făcut-o oricum, prolix și supraîncărcat, ci cu grația cu care doar un om născut din spirit știe să cioplească un suflet de copil. N-a fost greu deloc, am fost una dintre puținele, dacă nu chiar unica familie care a locuit într-un apartament proletcultist de bloc și și-a permis să transforme o cameră într-o bibliotecă, tot așa cum împărații bizantini făceau paraclis dincolo de ușa dormitorului, indiferent unde-ar fi călătorit. Mii de cărți rupeau rafturile bibliotecii, deasupra biroului unde Tata-și citea scrierile. Mii, dar nu grămezi. Biblioteca lui era orientată, inspirat dumnezeiește, spre copiii lui ce-aveau să crească. Era ca un raft de hipermarket în care mâna inteligentă a managerului așezase exact caloriile, mineralele și carbohidrații de care un copil avea nevoie ca să crească înalt. Fără maculatură, balasturi, fără superfluul literaturii obediente a anilor 70-80. Și printre Vatamaniuc și Eminescu, printre Secolul XX și colecția Manuscriptum, deodată zăresc o carte polițistă. Am 16 ani, o înșfac entuziasmat și mă duc să-i dau zeului la temelie, cu satisfacție. Uite, Tată, cum explici o carte polițistă în biblioteca noastră, mereu mi-ai spus că bibliofilia înseamnă rafinament și că ce e mult nu e niciodată calitate? Tata și-a aplecat capul spre mine, să mă poată privi pe deasupra ochelarilor lui rotunzi și mari. A țintuit o secundă cartea, apoi s-a înfipt cu ochii ăia albaștri-egeean în mine, și-a rostit în șoaptă, fiule, aia nu e o carte polițistă, e Leonida Neamțu! S-a ascuns acolo, între coperțile alea, dar ești inteligent și vei înțelege. Citește și deschide-te la inimă!
Am fugit în camera mea și-am sărit în cartea aia cum sare un copil entuziasmat într-un râu de vară. Și de-atunci n-am mai ieșit. Mă întorc periodic ca la o vacanță binemeritată. Cartea se numește ”Strania Poveste a Marelui Joc” și rămâne cartea mea de suflet, deși între timp am mai citit cinci metri cubi. Tatăl meu, primul și penultimul meu profesor de înalte lecturi, mi-a pus în brațe un scriitor cum sufletul meu n-a mai găsit, niciodată, niciunde. Poate a fost vârsta, vraja vocii lui, poate că sunt subiectiv, emoționat și plângăreț: dar nu e asta definiția unui cititor reușit? Și-n cartea aia, dragii mei, o vrăjitoare Z (de la zăpadă) îl îngrijește pe Dhimitrie (poetul) într-o cabană din munți, să-i oblojească rănile. Ea e inteligentă, ironică și tot ea, cu automobilul ei albastru,
l-a izbit pe zăpăcitul ăla care suge ace (un tabiet oarecare); ca să nu se trezească cu un dosar penal, îl ia și-l duce în munți, să-l facă bine la trup, că la suflet e poet futil. Și-l dezbracă și-i pansează rănile, și dacă tot l-a lăsat în pielea goală îi explică, matematic, ce găgăuță cabotin și închipuit e pe dedesubt. Și-n timpul ăsta prietenii lui Dhimitrie (poetul), toți stranii și atemporali, îl caută prin zăpezi și amintiri. Un medic genial și abscons; Toma Bumbuc, un burlac care locuiește într-un turn de apă unde hrănește un șoricel cu nume de șarjă de cavalerie (Androtancus), Ștefan cel Bigot, subțire cunoscător al volutelor în spatele cărora s-au ghemuit mințile oamenilor, o secretară cu nume de catifea înghesuită-ntr-o poșetă de piele, Melania, fluidă ca un val de mare și nițel frivolă. Și alții, și altele.
Adică, să nu fiu greșit înțeles, i-am ronțăit sistematic și pe Augustin Fericitul, Dostoievski și Tolstoi, Balzac și Rebreanu. Fiecare e pe curentul lui, pe școala și atelierul lui, se învață la literatură și dacă deschizi exegeza, îl găsești cuminte la locul lui. Nu Leonida Neamțu, el nu. Brigant, aproape subliminal, persuasiv ca șarpele din paradis, el e romantic și cinic, seducător și didactic, vrăjitor și vrăjit, denotativ și elucubrant deopotrivă. Literatura lui, cantonată fals în zona polițistă, e tot atât de polițistă ca distihurile lui Eminescu, adică deloc. Leonida e sentimental fără a cădea în lacrimogenie. E incitant fără a fi obositor. Explicit ca un ecorșeu făcut la lumina reflectoarelor, și totuși opalescent și misterios. Ai sentimentul că toate cuvintele lui sunt niște nave de desant maritim care aruncă pe țărmul sufletului tău o armată de invadatori bonomi și chercheliți, sucubi hedoniști cu doctorate în astrofizică emoțională.
Ani mulți am crezut că sunt singurul nebun de Leonida. Mergeam pe la câte-o sindrofie cu fumuri elitiste, ăla cu Seneca, ăla cu Cărtărescu, câte-o domniță cu mâinile-nfundate-n biblioteci ca-ntr-un aluat zicea de Vulpescu, și dumneavoastră? Păi eu vă zic, dar n-ați auzit. Leonida Neamțu. Păi chiar că n-am auzit. Nu-i nimic, luați, citiți, mâncați, râdeți, plângeți. Luați întâi. Îl găsiți prăfuit prin vechi biblioteci la țară, prin anticariate, dar să nu vă lăsați păcăliți, din cărbune răsare diamantul și din întuneric lumina.
Eu cred că gândurile omului sunt ca vrejul de deasupra capului lui Iona. Lecții de viață de la Dumnezeu. Și Dumnezeu, magnificul și unicul supraviețuitor al propriului timp, a făcut o minune și uite, de un timp niște oameni au reeditat colecția Leonida Neamțu. Le aveam pe toate, le-am strâns cu chinuri în 39 de ani, prin anticariate, răscolind printre cărțile trimise la topit, pe la biblioteci publice unde m-am înscris doar ca să le pot împrumuta și unde am recunoscut, creștinește, păcatul ce urmează să fie comis: doamnă, pregătiți amenda, eu cartea asta n-o s-o mai aduc înapoi, oricât m-ar costa. De cinci ori prețul de inventar, zicea iritată doamna. Prea puțin, cucoană, Dumnezeu să ne ierte pe-amândoi, luați de șase și încă sunt dator!
Abia aștept să ajungă colecția reeditată la ”Strania Poveste a Marelui Joc”. O să cumpăr 100 de kilograme de cărți și pregătiți-vă, dacă mă invitați la ziua voastră, p-asta v-o aduc, că de cravate roșii și sticle de vin știu că vi s-a acrit și n-o să recunoașteți.
De-un timp m-am trezit, în viața mea, cu al doilea profesor de înalte lecturi, reîncarnarea Primului Profesor, Tatăl meu drag. Un profesionist în literatură, ascuțit la minte ca o lamă de catană. Omul ăsta aruncă-n mine cu cărți cum aruncă sfinții cu pâine. Citesc pe rupte, emoționat, fericit, exulând cea mai pură voluptate a intelectului; că prostul citește tot ce-i pică, iar inteligentul doar ceea ce i se potrivește. Și dintre toate cărțile lumii, una singură am îndrăznit să-i trimit. Leonida Neamțu. Și omul acela, care trăiește învăluit în cărți cum sunt heruvimii îmbrăcați în șase aripi, a spus ”Da! Leonida e magnific, mulțumesc pentru descoperire!”
Recomand din toată inima:
by Hadrian Mateescu

Posteaza comentariu

Lasa un comentariu


Comentariile vor fi postate dupa aprobarea moderatorului