Cu experiența căpătată îndrumând sute de mii de tineri profesioniști să devină liderii de care este astăzi nevoie, dr. Elmore îți împărtășește și ție secretele conducătorilor din noua generație, cei care și-au însușit și aplică în practică paradoxurile analizate în această carte. Datorită înțelegerii acestor paradoxuri, liderii din noua generație reușesc să inspire oamenii în moduri în care un salariu, oricâte zerouri ar avea, nu ar putea niciodată să o facă.
Mai ales în lumea noastră bulversată care se străduiește să navigheze cu brio printre probleme tot mai complexe, avem nevoie urgentă de lideri de excepție precum sunt cei pe care îi prezintă autorul în această carte ca să conducă echipe formate din personalități diverse, cu așteptări și cerințe nemaivăzute la generațiile de până acum.

Vă mulțumim pentru abonare!
Acest email a fost deja înregistrat!