email office@publisol.ro
0730 52 52 52
0 Cos Cumparaturi 0,00 lei
CLOSE

Cosul tau este gol

Nu ezita ! Vezi alte produse

Timp de mai bine de douăzeci de ani după moartea sa, Iorga a fost expulzat din conștiința de sine a culturii române. Odată cu „dezghețul" de la jumătatea deceniului VII opera sa începe să fie retipărită.

Astfel, sunt republicate în 1972 (cu reeditări ulterioare) și volumele autobiografiei sale, cu destule croșete, dar restituind totuși esențialul unei existențe de dimensiuni unice.


Spre deosebire de cele 7 volume de Memorii, ce cuprind însemnări zilnice făcute între 1917 și 1939, fără preocupări de stil, într-o notație voit schematică și sobră, sau de perspectivă de filosofie a istoriei din Sub trei regi, O viață de om… este o scriere artistică, în care o stare lirică și o enormă forță pasională transformă ceea ce era în intenție doar o biografie a devenirii intelectuale într-o uimitoare biografie de destin, al unui om și al unei epoci.

De-a lungul unei continue succesiuni și a unei progresive amplificări a unor concentrice „orizonturi" noi ce-și exercită necontenit asupra lui Iorga fascinanta chemare, are loc astfel o neîncetată descoperire a lumii, ce culminează în universal o dată cu apoteoza din anii bătrâneții. Inextricabil intrețesute în marea călătorie a vieții, aceste călătorii sfârșesc însă invariabil, ca în periplul homeric, printr-un drum spre centru, spre patrie, spre strămoși, spre sine, încheind astfel circular voiajul în chiar punctul său de plecare, principiu prim și ultim al oricărei plecări strângătoare de rod.

 

Produse similare