email office@publisol.ro
0730 52 52 52
0 Cos Cumparaturi 0,00 lei
CLOSE

Cosul tau este gol

Nu ezita ! Vezi alte produse

Vinuri roze

Roze, „vinul de o noapte”

Pentru gustul său săltăreț și lejer, vinul roze era numit de englezi în Evul Mediu „vinul de o noapte”. Dar nu numai pentru asta, ci și pentru un motiv mai pragmatic, acela că pentru a-l prepara, sucul de struguri stă alături de pielițele boabelor mult mai puțin decât pentru a face vinul roșu. Aici este secretul vioiciunii și supleții vinului rosé, făcut parcă special pentru zilele și serile de vară.

Iubit în toată lumea, acest tip de vin a explodat în consumul de pe piețele din toată lumea, iar zvonurile spun că și în Franța a surclasat celelalte vinuri și, de asemenea, că celebrul Sting „stinge” câte o sticlă cu vin roze pe timpul fiecărui concert…

De un roz fermecător, parfumat și aerat, vinul roze a generat o adevărată industrie și stă cu cinste alături de bruschette, fructe de mare sau mozzarella. Acest vin este un ingredient elegant și subtil într-o mare de feluri culinare, de la cocktailuri și limonade la sosuri și sorbeturi.

Pare să nu existe limite pentru versatilitatea acestui vin irezistibil, care poate fi răcoritor și fresh ca o adiere de primăvară sau, după caz și eveniment, poate fi la fel de complex și substanțial ca orice companion de ținută al unui meniu sofisticat. Băut la iarbă verde, vinul roze amplifică sentimentul de libertate, de natură, de joc și de respiro. Savurat într-o seară cu prietenii, este ca o orchestră care cântă pe placul tuturor.

Chiar înainte ca rozul să intre în poll position printre culorile noului mileniu, vinul roze se revendica în prim-planul gustului, cu o varietate excepțională de gusturi, arome și grade de tărie. Culoarea poate fi mai adâncă, dar tăria mai diluată, și invers; vinul poate fi mai străveziu sau mai compact, mai puternic sau mai delicat, dar mereu fermecător. Mereu expresiv și interesant, vinul roze nu doar coagulează toate calitățile pe care oamenii le iubesc la vin, dar aduce în plus un stil unic și, în majoritatea cazurilor, devine tot mai bun odată cu înaintarea în vârstă.

Ne mare rau, Nu sunt produse in aceasta categorie